Proiect educaţional interjudețean
„În lumea textului”
Scopul proiectului este de a oferi participanților posibilitatea de a avea un real câștig privind integrarea conștientă într-o activitate de promovare a identității și a valorilor naționale în spațiul european. În plus, din doi în doi ani, elevii trebuie să parcurgă o evaluare national, iar olimpiada îi va ajuta să se acomodeze cu emoțiile inerente ale unui concurs, îi va responsabiliza și îi va determinasă își gestioneze parcursul școlar. Este o competiție atât pentru elevii dornici de a-și testa capacitățile alături de cei mai buni elevi din județ, cât și pentru profesorii care îi pregătesc. Noi, organizatorii, mizăm pe orerarea unei selecții obiective a elevilor capabili de performanță și pentru promovarea valorilor, prin stabilirea unei ierarhii corecte, în urma participării acestora la competiție.
Coordonatori: Prof. Gheorgioiu Dorina, prof. Armencea Mihaela, prof. Ionasc Daniela
REGULAMENTUL CONCURSULUI poate fi descarcat de AICI
Subiectele, baremele si rezultatele se gasesc AICI
Laboratoarele online urmăresc să sprijine învățarea bazată pe cercetare și să ofere posibilitatea de a efectua experimente științifice într-un mediu virtual. Este important faptul că procesul de anchetă ar trebui să fie bine structurat și eșantion pentru a obține rezultate optime de învățare. Proiectele se referă la suport (instrumente software dedicate) care ajută elevii cu sarcini pe care nu le pot realiza singuri. De exemplu, ele pot ajuta elevii să creeze ipoteze, să proiecteze experimente, să facă previziuni și să formuleze interpretări ale datelor.
Laboratoarele online pot fi de două tipuri. Laboratoarele educaționale de la distanță (laboratoarele la distanță) oferă elevilor posibilitatea de a colecta date dintr-o instalare fizică reală de laborator, inclusiv echipamente reale, din locații îndepărtate. Ca o alternativă există laboratoare virtuale care simulează echipamentele reale. Laboratoarele de la distanță și virtuale au avantaje specifice pentru învățare și pot fi combinate pentru a sprijini activitățile specifice de învățare. În plus, proiectul Go-Lab oferă acces la baze de date, instrumente și resurse științifice care sprijină activitățile de învățare a elevilor.
Platforma online se gaseste AICI
Profesor indrumator: Ionasc Daniela
Junior Achievement implementează în România mai multe tipuri de programe, proiecte și competiții educaționale – la nivel național și internațional
Programele aprobate pentru implementare în scoala noastra, in anul scolar 2017-2018, sunt:
- Economia noastra - clasele a V-a
Informatii suplimentare se gasesc AICI.
Coordonator: prof. Ionasc Daniela
Incepand cu anul scolar 2016-2017 elevii scolii noastre participă la Proiectul Hour of Code cu activități.
Hour of Code (Ora de Programare) este o mişcare globală ce a atins zeci de milioane de elevi si studenţi din peste 180 de ţări.
Coordonatori: prof. Ionasc Daniela
GEYC lansează un apel de selecție de parteneri locali pentru organizarea Campaniei EQUALIS, care își propune să încurajeze tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 35 de ani din România să se implice activ în combaterea discursului instigator la ură, prin utilizarea instrumentelor digitale.
Calendarul campaniei
- 21 septembrie - 21 octombrie 2016: înscrierea partenerilor locali și desfășurarea evenimentelor;
- 1 octombrie - 30 noiembrie 2016: raportarea evenimentelor;
- Coordonatorii de evenimente care finalizează cu succes procesul de raportare până la data de 21 octombrie 2016, ora 23:59, vor intra în selecția pentru titulatura “Educator EQUALIS” și au șansa de a lua parte la European Digital Youth Summit - EDYS, 10 noiembrie 2016 (București), împreună cu unul dintre cei mai activi participanți de la evenimentul organizat. Selecția acestuia din urmă va fi responsabilitatea coordonatorului.
- Toți cei care respectă termenul limită de raportare vor primi online, cu număr de înregistrare, diplomele de participare și diploma de merit pentru coordonator.
- 31 octombrie - 15 decembrie 2016: vizita oficială a reprezentanților GEYC la entitățile care au primit titulatura de “Centru EQUALIS”, în cadrul cărora se vor desfășura ateliere de participare activă și de combatere a discursului urii;
Activitati:
- seminar „Rolul competențelo digitale în progresul profesional”
- eveniment „Oportunitățile pe care le oferă competențele educaționale”
In Scoala Gimnaziala „Principele Radu” Adjud sunt 47 de elevi cu varstele cuprinse intre 13-16 ani care vor participa la 2 evenimente pentru tema propusa respectiv:
23.09.2016 - 27 elevi la Scoala Gimnaziala „Principele Radu” Adjud
26.09.2016 - 20 elevi la Scoala Gimnaziala Adjudu-Vechi (structura)
coordonator de evenimente: prof. Ionasc Daniela
DETALII DESPRE PROIECT SI MARTURII AICI
Scopul proiectului
Implicarea elevilor din clasele II-VII în activități interdisciplinare în vederea dezvoltării aptitudinilor de cercetare și inovare, aplicând cunoștințele achiziționate curricular la matematică și științe cu diverse forme și metode de dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale, economice și ecologice și elementele capitalului natural.
Perioada în care s-a desfășurat editia I: 1 noiembrie 2015 - 1 iunie 2016
Perioada in care s-a desfășurat editia a II-a: 1 noiembrie 2016 - 1 iunie 2017 CAER 1485/2017
Perioada de desfășurare pentru editia a III-a: 1 decembrie 2017 - 1 iulie 2018 CAER 1996/2018
Perioada de desfasurare pentru editia a IV-a: 1 ianuarie 2019 - 1 iulie 2019 CAER 2168/2019
COORDONATORI: prof. Ionasc Daniela, prof. Armencea Mihaela, prof. inv. prim. Gheorghioiu Dorina
DETALII DESPRE PROIECT SE GASESC AICI
eSafety - siguranta online
Ziua Sigurantei pe Internet este un eveniment de anvergura europeana care se desfasoara anual in luna Februarie, sub egida retelei europene "INSAFE" - European Safer Internet Network in cadrul programului Safer Internet Plus co-finantat de Comisia Europeana.
Tema nationala a acestei editii este „Siguranta online în scoala ta!” si vizeaza necesitatea introducerii unor notiuni si masuri de siguranta in scolile din Romania care vizeaza practica si politicile cu privire la folosirea noilor tehnologii de catre copii. Ca in fiecare an, evenimentul este precedat de un concurs national de proiecte adresat de aceasta data institutiilor scolare si cadrelor didactice.
Utilizarea crescuta a noilor tehnologii si discutiile publice care au loc atat la nivel European, cat si national, cu privire la digitalizarea salilor de clasa arata importanta crearii unui mediu sigur pentru copii si tineri. Pentru a atinge acest deziderat echipa Sigur.info in parteneriat cu initiativa europeana eSafety Label doreste sa sprijinire institutiile de invatamant in vederea abordarii acestei probleme, pentru ca ele sa devina medii mai sigure si mai bogate atat pentru elevi, cat si pentru profesori.
Experientele pozitive iau nastere atunci cand exista o infrastructura adecvata, o politica scolara coerenta si adaptata realitatii actuale, precum si o practica bazata pe principii de siguranta, utilitate si eficienta in folosirea tehnologiilor online.
Certificarea eSafety reprezinta un standard de referinta in randul scolilor din Romania si din Europa.
Coordonatori locali: prof. Ionasc Daniela, prof. Armencea Mihaela
Membri in echipa de proiect: prof. Petrea Ionela, inv. Marcuta Vochita, prof. Condrea Andreea, prof. Tudose Alin, inv. Scarlat Didi
PASAPORT PENTRU CULTURA
Proiect realizat în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale
Proiectul educaţional interdisciplinar Paşaport pentru cultură s-a născut din dorinţa de a promova lectura în rândul elevilor, din dragostea şi respectul faţă de carte. Am pornit la un drum lung cu gândul de a insufla elevilor pasiunea lecturii, de a le redeschide apetitul pentru citit ca o deprindere firească, plină de farmec şi creativitate. Ne dorim ca toţi elevii să regăsească în Paşaport pentru cultură un loc drag, un loc special, în care să interacţioneze, să socializeze, să descopere împreună cu alţi elevi tainele cărţilor, în colaborare cu Grupul Editorial Corint.
Proiectul PAȘAPORT PENTRU CULTURĂ se derulează în parteneriat cu MECS conform Protocolului nr. 10776 / 22.10.2015, aprobat pentru anul școlar 2015 - 2016.
În acest context au fost înscriși elevi din clasele V-VIII în mai multe concursuri, în funcție de nevoile lor, astfel:
- Matematică – clasele V și VI (17-18 februarie 2016)
- Simularea evaluării naționale – clasele VI și VIII (24-25 martie 2016)
- Experimente geniale – clasa a VII-a (18-21 aprilie 2016)
Coordonator: prof. Ionașc Daniela
PROIECT EDUCAȚIONAL NAŢIONAL
„Cei șapte ani de acasă!’’ - Activitate aplicativă
Simpozion pentru cadre didactice și elevi: „Din suflet pentru mama”. Înscrieri până la 16 februarie 2016
Sectiuni: învățământ prescolar, primar, gimnazial, liceal,
DISCIPLINE: Lb. română, Lb. străine, Matematică, Fizică, Chimie, Informatică, Biologie, Geografie, Istorie, Ed. Fizică și Sport, Psihologie, Dirigenție, Activități Educative, Discipline tehnice, Management, Arte, Invățământ special, Religie
Concurs pentru elevi: ,, Din suflet, pentru mama!’’ - activitate aplicativă - data: 7 martie 2016
OLIMPIADELE K
Pana la data de 31 decembrie 2015 au loc Olimpiadele K. Scoala noastra participa cu activitati. Programul „Olimpiadele Kaufland” este organizată în parteneriat de SC Kaufland România SCS și Asociația Școala De Valori.
Programul se va desfăşura conform următorului calendar:
– 15 septembrie - 31 decembrie 2015: se va realiza înscrierea Utilizatorilor în program şi înscrierea activităţilor pe care vor dori să le realizeze în cadrul programului
– 15 septembrie - 29 februarie 2016: Utilizatorii vor putea realiza activităţile la care s-au înscris şi vor putea confirma activităţile prin intermediul materialelor probatoare
– 1 decembrie – 14 decembrie 2015: se validează activitățile și se acordă punctajele aferente clasamentului Top Hărnicuți
– 1 martie - 15 martie 2016: se validează activităţile şi se acordă punctajele aferente clasamentului Top Fruntași
Detalii despre activitatile noastre se gasesc AICI
920 puncte – locul 11 pe judet
PROIECT INTERJEDEȚEAN
TU DECIZI CE ALIMENTE CONSUMI
- IGNORANȚA OMULUI MODERN -
În cadrul Proiectului Prof21 cu sprijinul Asociației Reper21 a fost realizată acțiunea educațională „Tu decizi ce alimente consumi”, în luna august 2015, în parteneriat la Școala Gimnazială „Principele Radu” Adjudu-Vechi și Școala Gimnazială Tîmboiești, acțiune coordonată de doamnele profesoare Ionașc Daniela și Ana Gavrilescu.
Scopul acestei acțiuni a fost promovarea cunoştinţelor corecte privind aspectele legate de importanţa conţinutului produselor alimentare consumate, a stării lor de bine, a unei calităţi superioare a vieţii şi formarea de atitudini şi deprinderi indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos. Etapele activității educaționale derulate în această lună în ambele școli au fost:
- colectarea selectivă a ambalajelor produselor alimentare consumate de elevi pe durata unei săptămâni de școală;
- masa rotunda – părinţi şi elevi – prezentarea şi analizarea ambalajelor produselor alimentare consumate de copii;
- realizarea şi distribuirea de către elevii, în calitate de voluntar, a 600 de pliante – Ignoranţa omului modern – ce conţin informaţii privind conştientizarea importanţei conţinutului unui aliment înaintea consumării lui;
- realizarea de obiecte decorative din materiale reciclabile (ambalaje alimentare) şi prezentarea într-o expoziţie.
În ziua de 28 octombrie 2015, la expoziția cu obiectele realizate de ambele școli partenere au fost invitați: din partea Inspectoratului Școlar Județean d-na inspector Mincă Vica, elevi ai Școlii Gimnaziale „Ștefan Cel Mare” din Focșani și membri ai comunității locale. Copii au schimbat impresii despre experiențele, bunele practici și competențele dobândite în urma activităților derulate, și-au prezentat obiectele realizate și au făcut planuri pentru viitoarele colaborări.
La final au vizitat muzeul cu obiecte țărănești din incinta școlii. Aici au avut ocazia să descopere lucruri vechi și foarte vechi: războaie, farfuriile, oale și străchini, mese, scaune, divane diverse, îmbrăcămintea ţărănească, obiecte de cult, albume de fotografii, mașini de scris și alte obiecte folosite în secolele XVII-XX. Au avut ocazia să audă poveștile obiectelor chiar de la cei care le-au colecționat și restaurat, frații Mărcuță Gheorghe și Constantin.
Detalii si fotografii pot fi vizualizate AICI
PROIECT VIDEO INTERNAŢIONAL
Marine Litter in European Seas -
Social Awareness and Co-Responsibility
MARLISCO
În septembrie 2013, MARLISCO a lansat un Concurs Video, vizând tinerii şi şcolile lor, în 14 ţări europene cu deschidere la mare. Concursul Video MARLISCO încurajează şi facilitează tinerii să se familiarizeze cu problema deşeurilor marine, în mările europene, şi să îşi împărtăşească viziunea cu publicul larg. Detalii despre acest proiect se găsesc la adresa: http://www.marlisco.eu/video-contest.en.html A fost depus un proiect realizat de echipa PRO APA VIE, formată din elevii Croitoru Crina. Secară Andreea, Arsene Mădălina, Antonescu Ștefan şi Secară Răzvan, îndrumaţi de prof. Ionaşc Daniela![](http://scoalanr2adjud.freewb.ro/feltolt/Diploma_mea0101.jpg)
PROIECTUL POATE VI VIZUALIZAT AICI.
PROIECT EDUCATIONAL INTERJUDETEAN
"OMUL DESCHIDE CARTEA, CARTEA DESCHIDE OMUL"
COORDONATORI DE PROIECT: - prof. Gheorghioiu Dorina- prof. Roșu Bianca
- prof. Armencea Mihaela Valeria
- prof. Daniela Ionasc Detalii despre proiect se gasesc AICI
PROIECT EDUCAȚIONAL JUDEȚEAN
Cetatean roman - cetatean european
Festivalul Național al Șanselor tale - 2013
(PROIECT DE PROMOVARE A VALORILOR EUROPENE)
COORDONATORI DE PROIECT: - prof. Gheorghioiu Dorina- prof. Roșu Bianca
- prof. Armencea Mihaela Valeria
- prof. Daniela Ionasc Detalii despre proiect se gasesc AICI
![](http://scoalanr2adjud.freewb.ro/feltolt/ghirlanda1.jpg)
Proiectul Sigur.Info este dezvoltat de un Consortiu format din Salvati Copiii Romania – Coordonator national, FOCUS – Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual si Positive Media, incepand cu septembrie 2008. Proiectul face parte din programul comunitar multianual de promovare a utilizarii, in conditii de mai mare siguranta a Internet-ului si a noilor tehnologii on-line.
@ Cum sa fiu un parinte modern?
@ O reputatie buna online i-mi da siguranta - 11.02.2014
Au participat 283 persoane: copii, adolescenti, care didactice, un reprezentant al Primariei si parinti.
CONCURSUL Safer Internet Day 2014 Proiectul scolii cu titlul "Cum se vede Internetul la 12 ani" a castigat locul 7 (primele 10 proiecte sunt premiate) din 110 proiecte participante.
Elevii care au participat la acest proiect sunt: Marcuta Andra, Croitoru Crina si Luca Cosmin. FELICITARI
Profesor coordonator: Ionasc Daniela
Lista castigatorilor poate fi vizualizata AICI
Social Media & Youth - Learning for Employment
Scopul este creșterea gradului de conștientizare privind importanța competențelor digitale în rândul tinerilor de 13-30 de ani din România. Campania se derulează în cadrul proiectului cu același nume organizat de Asociația GEYC cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin programul „Tineret în acțiune”
Coordonator proiect: prof. Ionasc DanielaCadre didactice implicate: prof. Armencea Mihaela
prof. Condrea Andreea
inv. Marcuta Vochita
DETALII DESPRE PROIECT SE GASESC AICI
CAMPANIA "RESCRIE VIITORUL"
Parteneriat realizat in colaborare cu Organizatia Salvati Copii Romaniei din Bucuresti, in vederea combaterii conflictelor armate si a importantei accesului la educatia de calitate.
perioada desfasurarii proiectului: anul scolar 2012-2013
Responsabil: prof. Ionasc DanielaCadre didactice implicate in campanie:prof. Mihaela Armenceainv. Marcuta Vochitaprof. Albei Danprof. Cata Cristina„Educaţie şi îngrijire pentru copilăria timpurie”
Activităţi din perioada 22-28 aprilie 2012, fiind destinat evaluării la nivel naţional şi internaţional a
Campaniniei Globale pentru Educaţie 2012
Responsabil: prof. Ionasc DanielaCadre didactice participante:Prof. Mihaela ArmenceaInv. Marcuta VochitaProf. Albei DanProf. Carbarau GheorgheProf. Gidea CiprianUn zâmbet, un suflet, o sansã pentru o lume ... ca lumea
Published on CEDU - Proiecte (http://www.cedu.ro/proiecte)
SITE PROIECT: www.potajuta.freewb.ro
Grad Profesoral: gradul I
Specializare: matematicã - informaticã
Alte Cadre Didactice Responsabile pentru Implementarea Proiectului profesor 1: Gheorghioiu Dorina prof. inv.prim.
profesor 2: Marcuta Vochita invatatoare
profesor 3: Tudose Alin profesor educatie fizica
profesor 4: Gidea Ciprian profesor biologie
PRIETENIA SI FARMECUL COPILARIEI
|
REZULTATUL ASTEPTAT
Dezvoltarea orizontului de cunoaştereImplicarea elevilor în activităţi de investigare şi colectare a unor date şi materiale legate de obiceiuri şi tradiţii culturale şi spirituale prin schimburi de experiențe, vizite și colaborări;Stabilirea unor relaţii profesionale între cadrele didactice din ONESTI şi ADJUD;Stabilirea unor legături de colaborare şi prietenie între elevi şi cadre didactice, precum şi colaborarea și în alte proiecte.EVALUARE
Schimburi de impresii, prin corespondenţă sau/si direct;Realizarea unor prezentări în PowerPoint cu acţiunile desfăşurate. Crearea unui site ce va cuprinde: albume de fotografii, impresii de calatorie, prezentarea celor doua municipii, colectii de desene si lucrari realizate de elevi, etcCoordonator: prof. Ionasc Daniela, Gheorghioiu Dorina, Rosu Bianca